INFORMAȚII PENTRU COMANDĂ
Condițiile magazinului online
Ciornă pentru verificarea internă. Condițiile aflate în clarificare se definitivează înainte de lansare.
Produse și configurație
Magazinul se adresează consumatorilor și firmelor din România. Produsele se vând fără montaj, în configurațiile și la dimensiunile din fișele de produs.
Dimensiunile se citesc lățime × înălțime, în milimetri. Clientul măsoară golul și verifică dimensiunile produsului înainte de comandă.
Sensul stânga/dreapta se citește dinspre partea unde sunt vizibile balamalele. Ferestrele cu deschidere și ușile PVC de exterior se deschid către interior.
Pachetul include tâmplăria, mânerul, măscuțele și picurătorile aferente configurației. Greutățile afișate provin din greutatea netă a produsului neambalat și sunt rotunjite în sus la kilogramul întreg.
Comanda și plata
Plata se poate face cu cardul sau prin transfer bancar. Operatorul confirmă comanda și termenul de predare. Confirmarea se transmite prin email.
Factura, avizul de expediție și documentele produsului însoțesc marfa. Prețurile afișate includ TVA. Detaliile de contractare se definitivează înaintea activării comenzilor.
Ridicare și livrare
Ridicarea de la fabrică este gratuită, la Șoseaua de Centură 35, Domnești, Ilfov. Program: luni–vineri, 09:00–16:00, în afara sărbătorilor legale, după confirmarea telefonică a operatorului.
La ridicare se prezintă numărul comenzii și numele. Plata este verificată înaintea predării. Încărcarea este asigurată de fabrică; clientul asigură vehiculul potrivit și fixarea mărfii pentru transportul propriu.
Livrarea la adresă se face contra cost, în zonele deservite, până la accesul auto. Descărcarea este asigurată de client. Detaliile de acces și programarea se confirmă înaintea livrării.
Anulare, retur și reclamații
Conform deciziei comerciale din formular, comanda poate fi anulată înaintea livrării. Produsele sunt verificate la predare; fotografiile pot sprijini constatarea deteriorărilor sau lipsurilor.
Solicitările de retur și reclamațiile trebuie identificate prin numărul comenzii. Retururile se primesc la fabrică, luni–vineri, 09:00–16:00, în afara sărbătorilor legale.
Formularul prevede o garanție de 2 ani, pe baza facturii, și instrucțiuni de montaj și reglaj. Procedura de retragere, rambursare și remediere se definitivează distinct pentru a păstra drepturile legale aplicabile.
